Smiley goes international

Smiley - Love is for free
La început ne-a povestit ce a descoperit că se întamplă în lipsa lui, apoi s-a preocupat cu gura ta şi te-a întrebat pe unde îţi umblă inima. Când a aflat că are bani de dat a declarat că a fost creat să te iubească. A anunţat apoi că pleacă pe Marte şi între timp a descoperit că dragostea nu costă. Aceasta poate fi o schiţă a carierei solo a lui Smiley, care se pare caă a descoperit calea ce duce direct pe primele locuri în topurile posturilor de radio.

Acum, Smiley este gata să aplice reţeta şi la nivel internaţional. Piesa lui, “Love Is For Free”, a fost licenţiată prin intermediul Cat Music la Sony Music, una din primele două case de discuri la nivel mondial, cu filiale în practic toate teritoriile lumii.

Contractul a fost semnat zilele trecute de Dan Popi cu Vincent Birbes, directorul artistic al filialei Sony Music din Paris. Cu această ocazie, Smiley i-a prezentat lui Vincent şi alte producţii ce îi aparţin, printre care Radio Killer şi Alex Velea, proiecte ce se bucură deja de succes în Franţa.

Smiley a mai avut proiecte pe plan internaţional, în postura de producător. El a colaborat cu cântăreaţa italiană In-Grid şi raperul american Sway.
Cum Parisul este oraşul îndrăgostiţilor, Smiley a profitat de ocazie şi a plecat însotit şi de iubita sa, Laura Cosoi.


Smiley – Love is for free feat. Pacha Man [Official video HD]

Piesa “Love Is For Free” a lui Smiley a fost lansată în România în toamna lui 2010. Piesa face parte de pe cel mai recent albumul al artistului intitulat „Plec pe Marte” si a primit un feedback extraordinar din partea publicului ocupand 12 saptamani prima pozitie in topul difuzărilor radio din România.

„Love Is For Free este o piesă care te face să te simţi bine. Are un mesaj simplu şi frumos: dragostea e peste tot şi nu costă nimic. E cea mai uşoară metodă să fii fericit.”, declară Smiley despre piesă.

Iulian

Romanian Club Hits Project Manager & Founder.

You may also like...

Lasă un răspuns